Regulament Concurs
REGULAMENT CONCURS DISCOTECA ‘90 CLUJ 2024
ART. 1: ORGANIZATORUL
1.1 Organizatorul concursului este SC BACKSTAGE PRODUCTION SRL, cu sediul în Cluj-Napoca, str. Bolyai, nr. 9, et. 1, ap. 4, jud. Cluj, înregistrată la Registrul Comerțului Cluj cu nr. J12/322/2016, Cod Unic de Înregistrare nr. RO 35511741, IBAN RO56 BTRL RONC RT03 3564 9301, deschis la Banca Transilvania, e-mail: office@backstageproduction.ro, reprezentată prin Sánta Levente, în calitate de director executiv.
1.2 Concursul se va desfășura în conformitate cu prevederile prezentului Regulament, ai carui termeni și condiții sunt obligatorii pentru toți participanții.
1.3 Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica oricând Regulamentul, urmând ca astfel de modificări să intre în vigoare în momentul comunicării lor prealabile către participant, prin afișarea pe site-ul www.discoteca90.ro – în cadrul secțiunii dedicate concursului.
ART. 2: PERIOADA DE DESFĂȘURARE A CONCURSULUI
2.1 Înscrierea la concurs se desfășoară în perioada 15 SEPTEMBRIE – 1 OCTOMBRIE 2023.
2.2 Tragerea la sorți și anunțarea câștigătorilor va avea loc JOI, 12 OCTOMBRIE 2023.
2.3 Concursul se consideră încheiat după validarea tuturor câștigătorilor.
ART. 3: DREPTUL ȘI CONDIȚIILE DE PARTICIPARE
3.1 La acest concurs pot participa toate persoanele fizice cu varsta peste 18 ani, rezidente în România.
3.2 Nu pot participa la acest concurs angajații Organizatorului, sotul/soția și nici rudele de gradul I și II ale persoanelor menționate anterior. În cazul în care, în cadrul tragerii la sorți se vor extrage aceste persoane, rezultatele vor fi declarate invalide.
3.3 Organizatorul își rezervă dreptul de a exclude din concurs participanții care, prin postarea pe care o realizează, încalcă sau lezeaza bunele moravuri și/sau imaginea Organizatorului.
ART. 4: MECANISMUL CONCURSULUI
4.1 Persoana care dorește să se înscrie la concurs trebuie:
4.1.1 Să intre pe pagina de Facebook Discoteca ‘90 Cluj și să distribuie (share) public, pe profilul său, postarea „ CONCURS Discoteca ‘90 Cluj 2024 ”.
4.1.2 Să realizeze un screenshot la postarea distribuită pe profilul său și să-l trimită, via e-mail, pe adresa concurs@discoteca90.ro, către SC BACKSTAGE PRODUCTION SRL până cel târziu DUMINICĂ, 1 OCTOMBRIE 2023, ora 23:59.
4.1.3 Postarea distribuită trebuie să fie publică și să existe pe profilul său de Facebook în ziua tragerii la sorți.
4.1.4 Screenshot-ul trebuie să conțină cel puțin numele profilului său și postarea distribuită, în întregime.
4.2 Fiecare participant se poate înscrie în concurs o singură dată, folosind pașii menționați mai sus. Este interzisă participarea prin utilizarea mai multor conturi diferite de Facebook și e-mail. Totodată, un participant are dreptul să câștige un singur premiu. Participarea la acest concurs implică acceptarea faptului că va fi luată în considerare, pentru tragerea la sorți, o singură postare/persoană, indiferent de numărul de postări realizate și trimise de aceeași persoană.
4.3 Tragerea la sorți va avea loc JOI, 12 OCTOMBRIE 2023. Aceasta va fi realizată cu ajutorul unei platforme specializate (ex.: random.org sau altă platformă similară). Vor fi trași la sorți 52 de câștigători și 10 rezerve (în cazul în care vreunul dintre câștigători nu poate beneficia de premiu din motive independente de Organizator, acesta va fi invalidat, iar premiul va fi acordat următoarei rezerve extrase).
4.4 Câștigătorii vor fi anunțați de către SC BACKSTAGE PRODUCTION SRL printr-o postare pe pagina de Facebook Discoteca ‘90 Cluj, în aceeași zi în care are loc tragerea la sorți.
4.5 Acceptarea premiului trebuie comunicată Organizatorului de către câștigătorii anunțați în termen de 7 zile calendaristice de la momentul anunțării lor. În caz contrar sau în cazul în care unul dintre câștigătorii desemnați nu poate fi contactat, premiul va fi invalidat și se va acorda unei rezerve.
4.6. Premiile vor fi trimise pe adresele de e-mail pe care câștigătorii le comunică Organizatorului, numai după ce aceștia au fost informați în prealabil și au acceptat premiul. Câștigătorii vor confirma primirea premiului printr-un reply la mail.
4.7. Nici unul dintre Câștigători nu poate solicita înlocuirea premiului cu valoarea sa în bani sau cu un alt tip de premiu.
ART. 5: PREMII
5.1 Premiile oferite în cadrul concursului sunt:
5.1.1 PREMIUL 1: 2 nopți de cazare (în perioada 20-22 SEPTEMBRIE 2024) într-un apartament de lux, pentru două persoane, la HOTEL PLATINIA (5 stele), în Cluj-Napoca, ȘI câte o invitație dublă la DISCOTECA ‘90 CLUJ 2024 și DISCOTECA ‘80 CLUJ 2024 (CATEGORIA 1).
5.1.2 PREMIUL 2: 1 noapte de cazare (20-21 SEPTEMBRIE 2024) într-un apartament de lux, pentru două persoane, la HOTEL PLATINIA (5 stele), în Cluj-Napoca ȘI o invitație dublă la DISCOTECA ‘90 CLUJ 2024 (CATEGORIA 1).
5.1.3 ALTE PREMII: 50 de INVITAȚII DUBLE PARTY ZONE la DISCOTECA ‘90 CLUJ 2024.
ART. 6: ÎNCETAREA CONCURSULUI
6.1 Prezentul concurs va putea înceta înainte de termenul prevăzut în Regulament și în cazul producerii unui eveniment de forță majoră de natură a face imposibilă desfășurarea concursului sau dacă Organizatorul decide acest fapt, comunicând public respectiva modificare a Regulamentului. În cazul în care, în urma unor verificări ulterioare, se constată că au fost încălcate condițiile prevăzute în prezentul Regulament, Organizatorul își rezervă dreptul de a retrage premiul acordat.
ART. 7: LITIGII
7.1 Eventualele litigii apărute între Organizator și participanții la prezentul concurs se vor rezolva pe cale amiabilă sau, în cazul în care aceasta nu va fi posibilă, litigiile vor fi soluționate de instanțele judecătorești române competente.
ART. 8: DISPOZIȚII FINALE
8.1 Prezentul concurs se poate cumula cu alte concursuri/campanii ale Organizatorului aflate în derulare, indiferent de obiectul sau beneficiile acestora.
8.2 Participarea la acest concurs implică obligativitatea participanților de a respecta prevederile prezentului Regulament.